joi, 21 iunie 2012

Apel pentru demisia Primului Ministru al României




Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim ministrul României, obligă moral mediul academic  şi asociaţiile civice interesate de calitatea învăţământului să declanşeze o dezbatere naţională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluţie. Cerem realizarea unui sistem centralizat de publicare pe internet a tuturor lucrărilor de licenţă şi de disertaţie pentru a putea fi apoi verificate.
De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învăţământului şi cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singură şansă de a putea începe cu adevărat, şi pe temelii morale, reclădirea şcolii româneşti. Invităm să se alăturare acestui protest toţi universitarii  interesaţi în refacerea credibilităţii învăţământului universitar şi a reabilitării valorilor etice în societatea românească.

Societatea  Tinerilor Universitari din România,
Grupul de Reformă Universitară, Universitatea de Vest Timişoara,
Asociaţia culturală Ariergarda, Timişoara,
Prof. univ. dr. Daniel Vighi, ,
Prof. univ. dr. Ciprian Vălcan,
Conf. univ. dr. Smaranda Vultur,
Conf. univ. dr. Viorel Marineasa




vineri, 15 iunie 2012

Scrisoare către opinia publică democratică din România





Reamintim opiniei publice democratice repetatele declaraţii ale liderilor USL din timpul cât au fost în opoziţie că vor stopa schimbările pe funcţii până la nivelul secretarilor de stat, considerând că orice alte schimbări sunt epurări politice. Cunm anume, întrebăm actuala putere, poat e fi socotită demiterea fără motivaţie a lui Dorin Dobrincu, director al Arhivelor Nationale? Dar faptul că Vladimir Tismaneau si Ioan Stanomir au fost înlăturaţi de la conducerea Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului? Dar faptul că întreaga componenţă a Consiliului Naţional de Etică, ce urmează să dea un verdict în cazul Ioan Mang, a fost schimbată, tot fără explicaţii publice şi oficiale? Aducem la cunoştinţa opinie publice democratice faptul că guvernul Ponta a adoptat miercuri o Ordonanţă de Urgenţă prin care Institutul Cultural Român a fost trecut din subordinea Administraţiei Prezidenţiale în cea a Senatului pentru a putea continua şi aici epurările politice. Faţă de asemenea fapte ale guvernului Ponta, declarăm că ne îndreptăm spre un evident derapaj de la statul democratic printr-o vânătoare de vrăjitoare, atât de mult clamată în opoziţie de actuala putere.
Timişoara,  15 iunie 2012                                            Florian Mihalcea,
                                                                                                                Preşedinte
                                                                                                prof. univ. dr. Daniel Vighi, 
                                                                                                conf. univ. dr. Viorel Marineasa,
                                                                                                                Vicepreşedinţi