PREZENTAREA ISTORICĂ A MONUMENTULUI FIDELITĂŢII DIN SECOLUL XIX

             Piatra de temelie a monumentului Fidelităţii a fost pusă în Piaţa Libertăţii (Piaţa Paradelor până în  19 martie 1848-centrul militar al oraşului), de către împăratul Austriei Franz Iosif I, în 14 iunie 1852. Acest monument a fost ridicat în memoria apărătorilor oraşului ce şi-au pierdut viaţa în timpul asediului din anii 1848-1849.

            La fundament s-a pus următoarea inscripţie: „Um meiner Armee einen neuen Beweis Meiner dankbaren Anerkennung ihrer ruhmvollen Taten zu geben, habe Ich zur dauernden Erinnerung an die 107- tätige heldenmütige Verteidigung der Festung Temesvar und deren durch die denkwürdige Schlacht vom 9. August 1849 bewirkten Entsatz die Errichtung eines bleibenden Denkmals in dieser Stadt angeordnet. Meine Anwesenheit bietet Mir die sehr erfreuliche Gelegenheit, den Grundstein zu diesem Monumente eben heute legen zu lassen. Der Vollzug in meiner Gegenwart wird hiemit bestätigt“. („Pentru a da o nouă dovadă despre mărinimoasa recunoştinţă, pentru faptele eroice ale armatei mele am dispus, ca pentru eternizarea eliberării Timişoarei, după o apărare eroică de 107 zile şi a amintirii luptei din 9 august 1849, să se ridice în acest oraş un monument trainic. Prezenţa mea îmi dă o ocazie îmbucurătoare ca piatra fundamentală a acestui monument să o aşez aici. Prin această prezenţă se asigură executarea monumentului“.)

            Monumentul Fidelităţii a fost dezvăluit în 17 ianuarie 1853 în faţa Primăriei vechi  pe locul statuii Sfântului  Nepomuk.

            Această operă de artă a fost concepută de către arhitectul Josef Kranner, şi executat tot de el, într-un stil neogotic, inspirat de Rolandini şi tabernaculele gotice, având o înălţime de aproximativ 18 metri. Piedestalul este asemănător planului cu 5 bastioane de tip Vauban al cetăţii Timişoara. La baza piedestalului au fost amplasate statui reprezentând „creaturi inspirate din bestiarele medievale”. Din această construcţie se înalţă un baldachin, sprijinit pe patru coloane zvelte, baza pentru statuile alegorice realizate de către sculptorul Josef Max. Statuile sunt situate lateral şi întruchipează “Cinstea, Supunerea, Veghea şi Sacrificiul”. În mijlocul baldachinului se află statuia unei femei „ce ţine în mână cheile oraşului” (Statuia Fidelităţii), iar peste tavanul baldachinului se află o boltă bogat ornamentată ce se termină într-o floare dublă. În partea din faţă, deasupra baldachinului, se află stema imperială, iar sub statuie se poate citi inscripţia: „Franz Joseph I. Eroicilor apărători ai cetăţii Timişoara, în anul 1849”.

            Ungurii văzând în „monştrii fantezişti cu dinţii rânjiţi care se răsucesc şi vor să ia cheia cetăţii” pe revoluţionarii maghiari din anul 1849, şi-au manifestat de mai multe ori indignarea şi au cerut ştergerea acestor figuri. În urma intervenţiei primarului Ion Tőrők la contele Degenfeld Schomburg, comandantul cetăţii, acele sculpturi au fost distruse în anul 1885.

            În 27 octombrie 1918, în urma manifestaţiilor de stradă care s-au produs odată cu prăbuşirea frontului Austro-Ungar, statuia Fidelităţii a fost prăbuşită şi s-au pus pe monument  bilete: „Austria a murit”! „Trăiască independenţa“! „Nu vom mai fi robi de azi înainte“!. Deşi s-a cerut înlăturarea Monumentului Fidelităţii acest lucru nu se intâmplă. Statuia   fără cap este dusă în Muzeul Banatului la sfârşitul lunii octombrie 1918, iar Monumentul  Fidelităţii rămâne în Piaţa Libertăţii până în anul 1936 când este mutat în Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei unde se află şi astăzi.

Piaţa Paradelor în anul 1905 (actualmente Piaţa Libertăţii din Timişoara)

BIBLIOGRAFIE

CUŢARA, ALEXANDRU, MONOGRAFIE ARTISTIQUE, TIMIŞOARA, 1999.

GRÄF, RUDOLF, TIMIŞOARA SUB ASEDIU: JURNALUL FELDMAREŞALULUI  GEORG V. RUKAVINA(APRILIE-AUGUST 1849), CLUJ-NAPOCA, 2008.

ILIEŞIU, NICOLAE, TIMIŞOARA MONOGRAFIE ISTORICĂ, vol. 1, Timişoara, 1943.

MUNTEANU, ION, TIMIŞOARA, Timişoara, 1994.

Idem, MUNTEANU, RODICA, TIMIŞOARA MONOGRAFIE, TIMIŞOARA, 2002.

PREYER, JOHANN N., MONOGRAFIA ORAŞULUI LIBER CRĂIESC TIMIŞOARA, trad. Adam Mager şi Eleonora Pascu, TIMIŞOARA, 1995.

www.banaterra.eu/romana/monumentul-militar-austriac-victoria-timisoara-cimitirul-eroilor

www.timisoara.uvt.ro/monumentul_victoriei

Decapitări, excluderi, demontări

În Cimitirul Militar din Calea Lipovei din Timişoara, în dosul  crucilor din al doilea război, al stelelor de la căpătîiul ofiţerilor sovietici, şi mai nou, a mormintelor din revoluţie se află o coloana din piatră pe o fundaţie din cărămizi măcinate de vreme care s-ar putea cît de curînd să se prăbuşească printre peturi, buruienile şi gunoaiele din jur. Istoria Monumentului Victoria (numele oficial al coloanei din cimitir) are legătură cu asediul trupelor revoluţionare maghiare conduse de generalul polonez Iosif Bem împotriva cetăţii şi garnizoanei Timişoarei din anul 1849 aflată sub comanda generalului austriac Rukavina. Daravera cu asediul a durat peste o sută de zile. Oraşul nu a putut fi cucerit şi mai apoi revoluţia s-a prăbuşit la Şiria. La trei ani de la asediu, junele împărat Franz Joseph soseşte în oraş şi pune piatra de temelie a Monumentului dedicat celor ce şi-au pierdut viaţa în asediu. În iarna anului viitor are loc inaugurarea sa în fosta Piaţă de Paradă, actuala Piaţă a Libertăţii, chiar în faţa actualei Garnizoane militare (cf. http://www.timisoara.uvt.ro). Aflăm din documentul citat că Monumentul Fidelităţii a fost opera unui cunoscut arhitect Josef Kranner, cel care a renovat, printre altele, catedrala Sfîntul Vitous din Palatul Hradčany din Praga (http://www.praha.eu). Monumentul are o înălţime de aproape 20 de metri, este realizat în stil neogotic iar piedestalul reprezintă o cetate cu monştrii (de tip gargouilles) ai catedralelor gotice care reprezentau „revoluţionarii maghiari învinşi în timpul asediului”( cf. http://www.timisoara.uvt.ro ş.u.) Un baldachin de piatră „adăpostea statuia Fidelităţii ce ţine în mînă cheile cetăţii”.  Statuile Monumentului au fost realizate de sculptorul Josef Max cel care a sculptat (în 1854) statuia Sfîntului Josif, patronul dulgherilor, în şirul celebru al statuilor care împodobesc Podul Carol din Praga (http://www.free-prague-guide.com). Aşadar două nume prestigioase alungate printre peturi şi gunoaie!

În istoria Monumentului avem un şir de demolări politice: în plin dualism, „în 1885, primarul Török Janos cere demontarea statuetelor ce îi reprezentau pe maghiari”.      Mai tîrziu, în revoluţia lui Bela Kun din 1918, „revoluţionarii decapiteazǎ şi demonteazǎ statuia Fidelitǎţii (Maria Tereza, n.n.) din centrul baldachinului şi distrug celelalte statui”. Într-un reuşit roman al literaturii maghiare (Meliusz Iozsef, Oraşul pierdut în ceaţă, Minerva, 1982)  este descris momentul respectiv: „Tânărul, agil ca o maimuţă – se dovedi că era un excelent gimnast – se aşeză pe sînii mari, ca nişte ugere, ai Mariei Tereza, apoi cu un singur salt fu pe umerii împărătesei. Acolo îşi scoase din cap pălăria ponosită şi-o trînti deasupra coroanei. […] În mâinile tinerilor apăru o funie de sîrmă […] Masivul piedestal al statuii nu ceda, nici măcar nu se clintea, însă gîtul nu se putu împotrivi furioasei forţe ce trăgea ritmic de funie, se rupse, şi capul zbură înainte, descriind un mare arc de cerc, făcu ferfeniţă coloana unui salcîm golaş şi căzu buşind cu faţa în pământ”.

Decapitările, distrugerile şi excluderilor sfîrşesc în 1936 cînd „ceea ce a mai rǎmas din monumentul Victoriei este mutat în cimitirul militar din Calea Lipovei”.

Astăzi monumentul aşteaptă să se prăbuşească, cum spuneam, printre peturi, coroane uscate şi ghioace de lumînări.  

În concluzie ar trebui urgent readus în oraş: arhitectul Şerban Sturza are în vedere acest lucru, la fel şi cîteva organizaţii civice, sperăm să realizăm în toamnă o dezbatere publică în prezenţa autorităţilor locale, a istoricilor şi a celor interesaţi în salvarea şi reamplasarea Monumentului în spaţiul urban al Timişoarei.

           

                                                                        Daniel Vighi 

APEL PENTRU SALVAREA MONUMENTULUI FIDELITĂŢII

Identitatea unui oraş este asigurată de patrimoniul său, fie el istoric, urban, al parcurilor, al personalităţilor culturale, sportive sau ştiinţifice. În privinţa patrimoniului urban nepăsarea autorităţilor echivalează cu o condamnare la moarte a acestora. Facem, de aceea, un Apel către Primarul oraşului şi către Consiliul Municipal să dea curs planurilor de reamplasare în oraş a Monumentului Fidelităţii, una dintre cele mai frumoase ansambluri monumentale ale Timişoarei istorice care datează din 1852 şi a fost izgonită în cimitir în anul 1936. Anunţăm public faptul că arhitecţii Radu Mihăilescu şi Şerban Sturza au realizat cu un grup de studenţii studiul şi documentele de amplasare în oraş a monumentului. Este nevoie de aprobarea unui suport financiar din partea Primăriei pentru reamplasare şi restaurare. În speranţa că Apelul Comitetului Civic pentru ocrotirea patrimoniului va plasa Monumentul Fidelităţii  pe agenda de priorităţi a autorităţilor locale, asigurăm opinia publică timişoreană de implicarea noastră civică în vederea monitorizării atente a tuturor acţiunilor menite să salveze valorilor patrimoniale timişorene.

Timişoara, în Cimitirul Eroilor,

21. 06. 2012

 Comitetul civic