marți, 4 septembrie 2012

O explicaţie pentru excluderea lui Sorin Ilieşiu




Il asiguram pe fostul nostru coleg Sorin Ilieşiu că nefiind atât de preocupaţi precum domnia sa de antibăsism am văzut mai limpede derapajele de la democraţie din ţara noastră la care domnia sa, furat de obsesia antiprezidenţială de care nu suntem răspunzători şi pentru care nu îl putem ajuta, a fost parte activă. Ca să-i dovedim încă o dată că nu suntem parte a obsesiei sale  antibăsesciene, îi reamintim că Societatea Timişoara a sustinut încă din 3 iulie faptul că avem de-a face cu un puci parlamentar de felul celui din Paraguay. Preşedintele Traian Băsescu, obsesia colegului nostru Sorin Ilieşiu, credea iniţial că e prea mult să susţină aşa ceva, mai apoi ne-a dat dreptate. Tot atunci, devreme, am cerut ferm boicotarea referendumului ca singura cale de a opri alunecarea din democraţie, în vreme ce aceeaşi obsesie a lui Sorin Ilieşiu, domnul preşedinte Traian Băsescu, cerea utopic să luptăm anapoda. Mai apoi ne-a dat nouă, şi altora din societatea civilă care apăram democraţia si ordinea constituţională, dreptate. Credem şi afirmăm public faptul că atacurile lui Sorin Ilieşiu, şi ale altora asemenea domniei sale, la demnitatea instituţională a Curţii Constituţională a României nu are nimic a face cu Traian Băsescu, ci cu democraţia.
Reafirmăm încă o dată faptul că Societatea Timişoara apără (doar!) democraţia. Credem în politicile corecte ale democraţiilor occidentale, chiar dacă unii le numesc criptocomuniste, am fost întotdeauna împotriva orgoliilor naţionaliste, am pledat pentru globalizare şi comunicare cu toate forţele democratice, credem în valorile statului laic, în diversitatea etnică, sexuală, de idei, credem în valorile morale ale competiţiei economice corecte, afirmăm domnia legii şi respectul sentinţelor magistraturii din ţara noastră, credem în proiectul Statelor Unite ale Europei pe care l-am susţinut tot timpul, credem în reforma profundă a administraţiei şi în viabilitatea provinciilor istorice pe care le-am afirmat încă din 1990 sub formula descentralizării ţării prezentă în Proclamaţia noastră.
Acestea sunt normele care ne călăuzesc. Ele nu au nimic de-a face cu persoane şi partide, decât în măsura în care acestea le încalcă. Îl asigurăm pe domnul Sorin Ilieşiu că am fi  acţionat la fel şi dacă fostul preşedinte Ion Iliescu, în timpul mandatelor sale, ar fi fost subiectul unei debarcări prin puci parlamentar de felul celui care s-a petrecut în luna iulie. De ce autorul masacrului din 22 decembrie 1989 şi al mineriadelor nu a fost niciodată subiectul vreunei suspendări, îl lăsăm pe Sorin Ilieşiu să răspundă.

Timişoara, 3 septembrie 2012                                                 Consiliul de conducere


2 comentarii:

  1. DRAGI ROMANI!

    Ma adresez voua celor inteligenti si iubitori de Tara, basisti sau antibasisti, pentru a va face cunoscut ca mai presus de lupta voastra partizana, avem sansa unei lupte comune, in interesul Romaniei si al urmasilor nostri, si impotriva “politicii pentru Ciolan”, practicata de toate partidele si de toti politicienii in ultimii 22 de ani! Ceea ce trebuie sa stiti cu totii, este faptul
    ca pentru urmatoarele TREI LUNI de zile, PRIORITARA trebuie sa fie pentru toti cei inteligenti si iubitori de Tara, lupta impotriva “politicii pentru Ciolan”, si de promovare a “politicii pentru Patrie” (adica pentru Tara si popor, caci Patria este poporul, iar nu tagma jefuitorilor)! De ce TREI LUNI? Pentru ca, dupa alegeri, putem urla cat vrem la luna, caci politicienii “alesi” nu se vor mai uita la noi!
    Deosebirea ESENTIALA dintre cele doua “politici”, consta atat in comportamentul celor ce detin functii publice, prin alegeri sau numiri, cat si in modul in care se desfasoara alegerile de orice fel!
    In actuala “politica pentru Ciolan”, cei ce detin functii publice pot fi Lacomi, Mincinosi, Hoti, Tradatori, Iresponsabili, Nesimtiti, etc., iar la alegeri se voteaza bezmetic si manipulat!
    In cazul “politicii pentru Patrie”, cei ce detin functii publice nu vor mai putea “exersa” viciile amintite mai sus, iar alegatorii nu vor mai fi manipulati, deoarece ei vor vota in cunostinta de cauza, pentru ca li se va oferi un criteriu OBIECTIV de formare a optiunii de vot!
    Toate acestea nu sunt “povesti politice”, ci certitudini, pe care fiecare dintre voi le poate verifica pe propria persoana si familie, dupa ce se va informa complet!
    Ceea ce este valabil pentru fiecare dintre voi, este valabil pentru orice politician sau functionar public! Puteti avea o informare “completa” citind pe blogspot-ul “Dreptate pentru toti”, textele: A. Scrisoarea Nr.11270/03-05-2011, adresata presedintelui Traian Basescu; B. Noul Cadru Democratic; C. Domnilor politicieni, analisti si jurnalisti! De asemenea, pentru lamuriri pot fi contactat la Tel. 0723966732. Bucuresti, 26-08-2012. Dumitru Rizoaica, fost detinut politic.

    RăspundețiȘtergere
  2. APEL
    CATRE INTELECTUALII ROMANIEI!

    Ma adresez voua, deoarece intre voi exista cei mai multi oameni liberi, si care pot alege ce este mai bun pentru Romania!
    Astazi, cel mai bun lucru pentru Romania este INLOCUIREA actualei “politici pentru
    Ciolan”, care ne-a prabusit generalizat in ultimii 22 de ani, cu “politica pentru Patrie”!
    Aceste doua “politici” au fost prezentate politicienilor nostri, carora, toti cei ce iubim Romania, TREBUIE sa le cerem, ca acum inainte de alegeri, sa declare Public, in Direct si la ore de Varf, pe care dintre ele o aleg, ei si partidele lor, pentru Romania!?
    “Politica pentru Ciolan” este ceea ce avem astazi, si care se caracterizeaza prin faptul ca ea permite celor ce detin functii publice, prin alegeri sau numiri, sa fie lacomi, mincinosi, hoti, tradatori, iresponsabili, nesimtiti, etc.
    In cazul “politicii pentru Patrie” toate TARELE amintite mai sus sunt excluse, deoarece “amendamentele” aduse actualului cadru democratic, ii va opri pe cei ce vor detine functii publice, prin alegeri sau numiri, sa mai “exerseze” asemenea TARE!
    Va rog, dragi intelectuali, indiferent de nivelul pe care il aveti, sa va intoarceti privirea catre Romania, si sa cerem, la unison, politicienilor nostri sa sustina INLOCUIREA actualei “politici pentru Ciolan”, cu “politica pentru Patrie”!

    Bucuresti, 13-08-2012.
    Ing. pens. Dumitru Rizoaica, fost detinut politic in 1958-1963, si in 1986. Tel.0723966732.

    PS. N-au coborat, oare, pe treapta "neganditoarelor" acei intelectuali, care cred ca Basescu "e-n toate" (Justitie, Democratie, Stat de Drept, etc.), si care nu-si pun intrebarea, ce s-ar intampla cu toate acestea, a doua zi, dupa ce pe Basescu l-ar lua dracu?! Cat de IDIOT trebuie sa fie cineva pentru a pune semnul identitatii, intre Basescu si Democratie sau Statul de drept???

    RăspundețiȘtergere