joi, 23 august 2012

COMUNICAT



despre revenirea la normalitatea democratică în România

Societatea Timişoara a luat act, împreună cu întreaga ţară, de decizia Curţii Constituţionale din 21 august 2012 de invalidare a Referendumului pentru demisia preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012. Odată consumat acest episod politic păgubitor pentru concetăţeni, Societatea Timişoara lansează un Apel către partidele politice, oengeuri şi cetăţeni să accepte ideea necesităţii urgente a coabitării în folosul naţiunii. Cerem partidelor politice şi forţele societăţii civile să ia în discuţie oferta demisiei oferite de preşedintele Traian Băsescu în sensul acceptării referendumului valid din 2009 pentru restrângerea numărului de parlamentari într-o singură cameră şi reformele pentru descentralizarea administrativă a ţării prin schimbarea Constituţiei. Credem, de asemenea, că democratică ar fi şi introducerea în agenda negocierilor a dezbaterilor despre plebiscitarea regimului monarhic desfiinţat abuziv în anul 1947. Socotim aceşti paşi  necesari pe drumul spre normalizarea democraţiei din România.

Timişoara, 22 august 2012                                                           Consiliul de conducere,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu